Amintire mentolata

Amintirea mentolata

In casa aceea inecata in intuneric nu intra nimeni si din ea nici nu iesea vreodata cineva. Desi este greu de crezut acolo lucuieste cineva, lumanarea pe jumatate arsa ce palpaia  slab in salonul casei o devedea.Pe masuta mica de cafea statea sub o ceasca fierbinta de ceai de menta si acoperita de straturi  de praf o fotografie veche. Fereastra murdara se opunea vehement intrarii razelor  lunii , respectand dorinta nerostita a stapanii casei.Pana si scarile  de lemn pareau a se revolta impotriva celui ce indraznise sa le trezeasca la o ora atat de tarzie. Scartaitul lemnului deja putrezit anunta apropierea ei. Desi era invarsta avea o eleganta aparte.A coborat usor scarile constienta fiind de propria varsta. Intrand in salon  a simtit  cum mirosul mentei ii inunda narile si cum amintirile o coplesesc.Se aseaza pe canapeaua prafuita , isi ia cana cu ceai  in mana pentru a se  incalzi si priveste atent spre  cuplul  din fotografia veche. Amintirea lui era din ce in ce mai vie.Pentru o clipa  se simtea din nou tanara crezand ca el  este alaturi de ea. 
 ,,Daca ai sti cand imi lipsesti..."
Spunand acestea doua lacrimi au evadat din inchisoarea propriilor ochi cazand pe masa. Erau doua picaturi diferite dar totusi la fel exact ca ei. Timul  se scurge , iar acum cand este singura realizeaza cand de mult l-a iubit. Sorbi ultima picatura din ceai apoi se ridica si porni spre dormitor cu fotografia in mana. Pasii ei mici rasunau in linistea noptii.Tic tac ... Acum salonul era gol , lumina din ce in ce mai mica, ultimele picaturi de ceara au cazut,iar lumanarea sa stins.

Intuneric!

Si numele ei era Hope.